Rapoarte anuale

 

Descrierea generală gestionării RISCURILOR BĂNCII


Politica de Dirijare a Riscurilor BC “ENERGBANK” S.A. este elaborată în temeiul Legii Republicii Moldova privind “Instituţiile financiare” nr. 550-XIII din 21.07.1995, Legii Republicii Moldova « cu privire la Banca Naţională a Moldovei» nr. 548 din 21.07.1995, precum şi Deciziei Consiliului de Administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei nr. 188 din 13.07.2006.
Importanţa economică a riscului constă în posibilitatea dirijării acestuia. Importanţa dirijării riscurilor ca gen de activitate constă în posibilitatea, în primul rînd, prognozării gradului respectiv de survenire a evenimentului de risc, în al doilea rînd, cu anticipaţie de întreprins măsurile necesare de reducere a gradului eventualelor consecinţe neprielnice. Esenţa riscului, exprimată în posibilitatea efectuării aprecierii cantitative a probabilităţii survenirii evenimentului neprielnic, stipulează necesitatea elaborării procedeilor şi mecanismelor de diminuare a efectului negativ în desfăşurarea evenimentului prognozat. Cunoaşterea potenţialelor riscuri şi gradul de importanţă a acestora permite realizarea dirijării riscului.

I. Noţiuni principale

Riscul de creditare este condiţionat de probabilitatea neexecutării de către debitorii Băncii a obligaţiunilor sale, fapt, ca regulă, ce se manifestă în nerambursarea (total sau parţial) a sumei de bază a datoriei şi procentelor la aceasta în termenele stabilite de contract. 
Riscul dobînzii – riscul reducerii ratei dobînzii nete; legat de pierderile probabile de la necorespunderea sumelor activelor şi pasivelor, susceptibile să reacţioneze la modificarea ratei dobînzii.
Riscul capitalului – este legat de posibilitatea Băncii să acopere pierderile potenţiale în cazul, nerambursării activelor riscante din contul capitalului propriu, fără mijloacele atrase de la clienţi.
Riscul valutar – este legat de pierderile probabile ale Băncii la schimbarea cursului valutei naţionale. Indicii riscului valutar caracterizează capacitatea Băncii să reacţioneze la schimbarea situaţiei pe piaţa valutară a Republicii.
Riscul lichidităţii caracterizează stabilitatea Băncii. Corespunderea activelor şi pasivelor la scadenţă, crează Băncii posibilitatea exercitării oportune a obligaţiunilor sale.
Riscul operaţional este legat de pierderile probabile ale Băncii de la acţiunile intenţionate sau neintenţionate ale angajaţilor Băncii, persoanelor terţe, care au contribuit la pierderile activelor Băncii sau reputaţiei Băncii.
Riscul scadenţei – riscul că Banca suportă pierderile în rezultatul necorespunderii termenilor activelor şi pasivelor. Necorespunderea termenilor activelor şi pasivelor poate duce la pierderi suplimentare, apărute în rezultatul riscului ratei dobînzii.
Riscul de ţară (inclusiv, riscul netransferului de mijloace) – riscul apariţiei pierderilor la organizaţia de credit în rezultatul neexecutării de către partenerii străini (persoane juridice, persoane fizice) a obligaţiunilor din considerentele schimbărilor economice, politice, sociale, la fel, şi în rezultatul faptului că valuta obligaţiunei
financiare poate fi inaccesibilă partenerului din cauza specificului legislaţiei naţionale (indiferent de situaţia financiară a partenerului)
Riscul de piaţă – riscul apariţiei în organizaţia de credit a pierderilor ca rezultat al schimbărilor nefavorabile a preţului de piaţă a instrumentelor financiare a portofoliului comercial şi a instrumentelor financiare derivate ale organizaţiei de credit, precum şi ale cursurilor valutelor străine şi (sau) metalelor preţioase. În scopul dirijării acestui risc Banca stabileşte limitele de efectuare a tranzacţiilor. Limita reprezintă în sine riscul exprimat în bani, adică, pierderea potenţială, care poate fi rezultatul defăşurării operaţiunii date. Limitele de bază stabilite de Bancă – este limita riscului stabilită pentru o operaţiune concretă, limita riscului pentru totalitatea diferitor operaţiuni cu partenerul concret, limita investiţiilor în diferite genuri de active, limita concentraţiei investiţiilor de ramură şi altele. Stabilirea limitelor este calificată ca măsură preventivă şi barieră în calea sporirii riscului în activitatea Băncii. În cazuri extraordinare, desfăşoară stres-testare pentru cazurile de necesitate promtă a adoptării deciziilor ca reacţiune la schimbările condiţiilor de piaţă.(Anexa nr. 2)
Riscul de drept juridic - riscul apariţiei la organizaţia de credit a pierderilor în rezultatul:
- nerespectării de către organizaţia de credit a cerinţelor actelor normative de drept şi contractelor încheiate;
- admiterii greşelilor juridice în procesul desfăşurării activităţii (consultaţiile juridice incorecte sau elaborarea incorectă a documentelor, inclusiv, în procesul examinării litigiilor în instanţele de judecată);
- imperfecţiunea sistemului de drept (contradicţiile în legislaţie, lipsa normelor de drept privind reglementarea problemelor aparte, apărute în procesul activităţii organizaţiei de credit);
- încălcarea de către parteneri a actelor normative, precum şi a condiţiilor prevăzute de contract.
Riscul pierderii reputaţiei de afaceri a organizaţiei de credit (riscul reputaţional) – riscul apărut la organizaţia de credit a pierderilor în rezultatul micşorării numărului clienţilor (partenerilor), ca urmare a formării în societate a imaginii negative despre stabilitatea financiară a organizaţiei de credit, calităţii serviciilor  prestate de către aceasta sau caracterul activităţii în întregime.

II. Dirijarea riscurilor 

Dirijarea riscurilor de creditare
Băncile comerciale, participante la procesul de creditare, sunt supuse atît încercărilor interne cit şi celor externe. De aceea, chiar şi la cea mai bună politică de creditare, inevitabil, apar pierderi la credite. Banca nu trebuie să elibereze cu bună ştiinţă credite “rele”, dar este ştiut, că o parte din acestea pot deveni anume aşa în continuare. Pentru reducerea riscurilor, specific activităţii de creditare, în Bancă este elaborată şi implementată sistema de dirijare a riscului de credite. Principiul de construire şi metodele de funcţionare a acestei sisteme sunt expuse în Politica de creditare, aprobată de Consiliul Băncii şi în regulamentele şi instrucţiunile interne ce ţin de activitatea de creditare.
Banca îşi propune drept scop să respecte în permanenţă normativele stabilite de Banca Naţională a Moldovei, limitînd riscul de creditare (datoriile maximale a grupului de persoane, care acţionează colectiv, persoanelor afiliate şi angajaţilor Băncii, corelaţia sumei maximale 10 datorii nete la portofoliul de creditare şi altele).  Indicii de bază a riscului de creditare caracterizează suficienţa Fondului de risc format pentru acoperirea pierderilor eventuale de la nerambursarea creditelor. La fel, în scopul analizei riscului de creditare nu mai rar de o dată în trimestru se efectuează clasificarea portofoliului de creditare conform ramurii de activitate a debitorului. Cu aceeaşi periodicitate se efectuează cercetarea şi analiza ramurilor, în baza informaţiei accesibile, se prognozează schimbările şi dezvoltarea situaţiei în continuare.
Reieşind din prognoze, se adoptă decizia privind specificul creditării unui sau altui sector al economiei luînd în consideraţie garanţia propusă în gaj (conform căreia se face clasificarea, pentru a exclude acumularea în Bancă a gajurilor uniforme, realizarea cărora va fi dificilă) – de către Comitetul de dirijare a activelor şi pasivelor se stabilesc limitele resurselor, accesibile pentru creditarea unei ramuri concrete.
Dirijarea riscului capitalului.
Prin planificările anuale ale activităţii Băncii se stabilesc indicii absoluţi şi relativi ai normativelor riscului capitalului:
1. Activele supuse riscului în total, inclusiv;
- Valori mobiliare
l-Restanţele la credite
l-Dobînda ce urmează să fie primită.
2. Capitalul normativ consolidat (minus sursele de bază nete).
3. Indicii suficienţei capitalului, luînd în calcul activele ponderate la riscul calculat.
4. Restricţiile investiţionale:
- Raportul volumului de investiţii în active materiale de lungă durată la Capitalul Normativ Total (50%) -Raportul plasamentului în active materiale de lungă durată şi cota de participare în capitalul agenţilor  economici la Capitalul Normativ Total (100%).
Se analizează indicii daţi în dinamică pe ultimele 3 luni, în caz de necesitate (dar nu mai rar de o dată în  trimestru) în cadrul stres-testării se apreciază posibilitatea Băncii de a executa cerinţele BNM în condiţiile înrăutăţirii situaţiei curente pe piaţă.

Dirijarea riscului dobînzii.
Politica în domeniul dirijării riscului dobînzii constă în stabilirea şi ulterior sistematic amplificarea marjei dobînzii nete a Băncii.
Dirijarea genului de risc menţionat se controlează cu un şir de metode, principală dintre care reprezintă dirijarea discrepanţei (Gap-analiza). Indicii cheie pentru evaluarea influenţei acestui tip de risc, este dobînda netă a Băncii şi marjei dobînzii nete.
Banca poate dirija riscul dobînzii, modificînd termenele plasării şi atragerii activelor şi pasivelor, nivelul venitului de la active, susceptibil la modificarea ratei dobînzii, diapazonul variabilităţii ratelor dobînzii. 
Banca trebuie să minimizeze discrepanţa nu numai la termene, dar şi în sumele pasivelor atrase şi activelor finanţate.
În cazul în care sunt stabilite rate flotante şi pe active şi pe pasive, Banca se va conduce de următoarea tactică:
- suma activelor poate fi mai mare decît suma pasivelor atrase în aşteptarea măririi ratelor;
- suma pasivelor atrase poate fi mai mare decît suma activelor finanţate în aşteptarea scăderii ratelor.
Strategia dirijării acestui gen de risc este coordonată de Comitetul de creditare şi Comitetul de dirijare a activelor şi pasivelor, care nu numai aleg strategia pentru lupta cu riscul dobînzii, dar şi, la fel, se ocupă de planificarea sumară şi pe lungă durată, elaborează măsuri privind protecţia riscului ne lichidităţii, organizează controlul calităţii creditelor eliberate.
Dirijarea riscului valutar.
Banca menţionează două componente de bază a riscului valutar: riscul valutar în poziţia deschisă şi riscul convertirii.
Riscul poziţiei valutare deschise se stabileşte reieşind din starea poziţiei valutare deschise a Băncii, adică, diferenţa dintre preţul activelor şi pasivelor în valuta dată, luînd în consideraţie poziţiile extrabilanţiere. 
Reevaluarea poziţiei în valută străină se efectuează utilizînd cursul curent de schimb al leului moldovenesc la valutele străine, stabilit de către Banca Naţională a Moldovei. Poziţiile valutare deschise se exprimă în calitate  de raport procentual între mărimea poziţiei valutare deschise (recalculate în lei moldoveneşti) şi mărimii
capitalului normativ total. Poziţia închisă – mărimea sumară a obligaţiilor de bilanţ şi extrabilanţiere în valutăanumită este egală cu mărimea sumară a cerinţelor de bilanţ şi extrabilanţiere. 
Poziţia valutară globală – este suma preţului tuturor poziţiilor de lungă durată sau de scurtă durată ţinînd cont de semnele de exprimare a leilor moldoveneşti. Poziţia deschisă a Băncii apare, de regulă, ca o parte a activităţii de prestare de servicii clienţilor, precum şi în rezultatul efectuării de către Bancă a tranzacţiilor de arbitraj. Riscul convertirii ţine de restricţiile în efectuarea operaţiunilor cu valută de schimb. Riscul dat este determinat, în special, de riscul de ţară, deoarece astfel de limitări, ca regulă, sunt determinate de actele normative ale Băncilor centrale.
Metodica de bază privind dirijarea riscului poziţiei valutare deschise este stabilirea limitelor poziţiei valutare. Banca respectă limitele poziţiei valutare deschise, stabilite de către Banca Naţională a Moldovei, la sfîrşitul fiecărei zile de lucru. În temeiul limitelor, stabilite de către Banca Naţională a Moldovei, şi reieşind din prognozele mişcărilor cursurilor a valutelor anumite, Departamentul valutar calculează limitele poziţiei valutare deschise pentru Filialele Băncii. Oricare depăşiri a limitelor stabilite se închid prin efectuarea de către Filiale a tranzacţiilor cumpărare /vînzare a valutei cu Departamentul valutar la cursul, stabilit de Dealerul Valutar.
La fel, în cadrul riscului valutar se examinează riscul de ţară(inclusiv, riscul netransferului de mijloace). Riscul apariţiei pierderilor la organizaţia de credit în rezultatul neexecutării de către partenerii străini (persoane juridice, persoane fizice) a obligaţiunilor din considerentele schimbărilor economice, politice, sociale, la fel, şi în rezultatul faptului că valuta obligaţiunii financiare poate fi inaccesibilă partenerului din cauza specificului legislaţiei naţionale (indiferent de situaţia financiară a partenerului).
Scopul dirijării riscului de ţară constă în menţinerea riscului asumat la nivelul stabilit de Bancă în conformitate cu sarcinile strategice proprii. Prioritar este asigurarea păstrării maximale a activelor şi capitalului în baza micşorării (excluderea) pierderilor posibile. Dirijarea riscului de ţară se efectuează, la fel, în scopul:
- identificării, măsurării şi stabilirii nivelului acceptabil al riscului de ţară;
- controlului continuu riscului de ţară;
- întreprinderea măsurilor privind menţinerea riscului de ţară la nivelul, care nu ameninţă stabilitatea financiară a Băncii şi interesele creditorilor şi deponenţilor Băncii;
În procesul dirijării riscului de ţară Banca se călăuzeşte după următoarele principii:
- corespunderea caracterului, posibilităţilor şi volumului de activitate al Băncii;
- introducerea modificărilor operative în cazul schimbărilor factorilor externi şi interni;
Dirijarea riscului de ţară se constituie din următoarele etape:
- identificarea riscului de ţară;
- evaluarea riscului de ţară;
- monitorizarea riscului de ţară;
- controlul şi/sau minimizarea riscului de ţară;
Scopurile şi sarcinile dirijării riscului de ţară se realizează prin respectarea anumitor principii în modul următor:
1. reţeaua informaţională;
2. sistema monitorizării legislaţiei;
3. sistema de control.
Dirijarea riscului lichidităţii.
La analiza riscului diminuării lichidităţii se efectuează aprecierea corespunderii indiciilor lichidităţii reale normativelor lichidităţii curente şi de lungă durată stabilite de Banca Naţională a Moldovei. Se analizează modificările indiciilor reale a lichidităţii în corespundere cu normativele pentru ultimele 3 luni. Se stabilesc cerinţe şi/sau obligaţiile Băncii, care au influenţat asupra modificărilor indiciilor reale a normativelor lichidităţii. Lunar sunt stabilite următoarele normative a lichidităţii:
- Lichiditatea curentă: 20(%)
- Lichiditatea de lungă durată: Raportul lichidităţii de lungă durată (durata pînă la stingere 2 ani şi mai mult) la resursele financiare ale băncii (%);- nu mai milt de coieficientul 1.
În cadrul analizei riscului lichidităţii o atenţie deosebită se atrage la concentrarea riscului de creditare, concentrarea depozitelor, investiţiilor sau creditelor primite de către Bancă şi se determină riscul, care decurge din această concentrare, se anexează lichiditatea în secţiune lei/valută. La analiza riscului pierderilor lichidităţii se ţine cont de asemenea de gradul de dependenţă de diferite categorii de creditori (piaţa interbancară, Banca Naţională a Moldovei, clienţii-persoane juridice, clienţiipersoane fizice, alţi creditori), la fel şi de gradul de sensibilitate a creditorilor la situaţiile de pe piaţa financiară. Se analizează schimbările structurii investiţiilor atrase în volumul total al obligaţiunilor Băncii în comparaţie cu perioadele de gestiune precedente (ultimele 3 perioade de dare de seamă).
Structura activelor şi pasivelor Băncii, precum şi corespunderea acestora după termeni, creează posibilitatea executării oportune de către Bancă a obligaţiunilor sale şi garantează investitorilor/acţionarilor băncii nivelul necesar al profitului din mijloacele băneşti investite în Bancă.
Dirijarea riscului operaţional
Pentru aprecierea probabilităţii apariţiei riscului operaţional se utilizează sistema de apreciere a indicilor calitativi (concluziile auditorilor, auditului intern, Comisiei de cenzori a Băncii) şi cantitativi (informaţia despre volumul, rulajul şi pierderile, nivelului de risc al activităţii, exprimată prin stabilitatea veniturilor). Dirijarea riscului operaţional este bazată pe construcţia unei structuri operaţionale corecte şi pe procedurile interne sprijinite pe cunoaştere de expert.
În practică este oportună îmbinarea utilizării metodelor menţionate referitoare la dirijarea riscurilor operaţionale.


Tabelul: Modalităţile de control al riscului operaţional.

Instrumentul controlului

Prioritatea utilizării

Controlul intern şi auditul intern

Evaluarea independentă

Sistema de limite referitor la riscul operaţional

Limitarea pierderilor probabile

Sistema de dare de seamă în identificarea problemelor potenţiale

Crearea stimulurilor spre dirijarea riscului operaţional

Crearea rezervelor (analogice rezervelor tradiţionale la
împrumuturi)

Posibilitatea compensării pierderilor potenţiale

 


Dat fiind existenţa extrem de înaltă a diversităţii posibilelor manifestări a riscurilor operaţionale, posibilitatea reală a efectuării controlului acestora, constituie în fragmentarea fiecărui proces al Băncii în operaţiuni elementare componente, întocmirea hărţii tehnologice a procesului de circulaţie a documentelor, identificarea şi
aprecierea, în cadrul fiecărei operaţii, a posibilelor manifestări a categoriilor concrete a surselor de risc. Astfel, în particular pentru reducerea riscurilor conform sistemelor de transferuri băneşti, banca asigură conformitatea serviciilor prestate cu legislaţia în vigoare, regulile şi regulamentele interne privind suma maximă
a mijloacelor transmise şi primite, restricţiile privind plăţile în numerar, identificarea tuturor expeditorilor şi destinatarilor, ţinerea evidenţei, înştiinţarea despre situaţiile dubioase, controlul valutar, precum şi respectarea legilor şi regulamentelor îndreptate spre depistarea şi prevenirea spălării de bani şi finanţării terorismului.
Baza normativă internă are determină procesul de control al riscului operaţional legat de transferurile de bani include regulamentul privind efectuarea transferurilor rapide, care descrie toate procesele de lucru, inclusiv acţiunile în situaţii ne-standard; limitele stabilite la trimiterea şi primirea mijloacelor băneşti; instrucţiunile privind lucrul cu software-ul fiecărui sistem de transfer.
Managementul riscului imaginii.
Riscul imaginii (riscul reputaţiei) reprezintă riscul de pierderi, căruia este supusă banca în rezultatul informaţiei negative publicată în mass-media privind practica de afaceri a bănci, care duc la neîncrederea deponenţilor, creditorilor şi pieţei în ceea ce priveşte integritatea băncii.
A p ariţia RI este condiţionat de publicarea diferitor informaţii negative în mass-media. Depistarea şi controlul RI se efectuează în permanenţă.
Modurile de control al RI.

Instrumentul de control

 Prioritatea de folosire

Control intern (permanent)

Operativitatea de reacţionare

Control extern (în caz de necesitate)

Evaluarea independentă

Sistem de limite pentru RI (lunar)

Limitarea extinderii şi minimizarea RI


Pentru neutralizarea urmărilor RI, Banca poate îndeplini acţiunile următoare;
- ignorare.
- deschidere şi dialog.
- dezminţirea bruscă sau corectarea situaţiei.
- aducerea situaţiei la absurd pentru a demonstra irealitatea ei şi lipsa de fondare a negativului informaţional.
- distragerea atenţiei.
- valul pozitiv, cînd informaţia negativă nu se comentează şi nu se dezminte direct, însă ca contr-argument se foloseşte un şir de comunicări informaţionale pozitive, sensul general al cărora face dubioasă realitatea şi fundamentarea negativului sau pur şi simplu îl înlocuieşte în conştiinţa auditoriului ţintă.